RSS Feed

Pentru că meriți – mentalitatea patriarhală din societatea românească și efectele ei asupra corpului feminin

vezi toate articolele de
21 Oct 2015 la 11:09 8 comentarii 4343 vizualizari.

În zilele de 23, 24 și 25 octombrie, de la ora 20.00, puteți urmări spectacolul  „Pentru că Meriți” – ultimele reprezentații de anul acesta în București. Evenimentul are loc în cadrul Platformei de Teatru Politic 2015: Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC, Str. Izvor 2-4, București), sala Auditorium.

Intrarea este liberă și se face pe bază de rezervare. Contact rezervări: 0721649746 și 0729743952, teatrucomunitar@gmail.com.

La discuțiile  post-spectacol este invitată  Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului (Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, ECPI).

Echipa proiectului: Sever Andrei, Irina Gâdiuță, Bogdan Georgescu, Vlad Georgescu, Andrei Ioniță, Sînziana Nicola, Mihaela Sîrbu

„Pentru că Meriți” propune analiza prin teatru a condiției, abuzurilor şi presiunilor la care sunt supuse femeile în România. „Pentru că Meriți” pune accentul în mod deosebit pe acele abuzuri legate de puterea de decizie a femeilor asupra propriului lor corp. Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, interzicerea avorturilor și raportarea bărbaților români la conceptul de emancipare a femeii în anul 2015 sunt subiecte explorate în spectacol printr-un proces creativ de artă activă atât observațional cât și ficțional.

“Caracterul observaţional al Pentru că meriţi vine mai puţin din sursele lui reale (consilierea preavort are surse multiple şi e supusă unui tratament dramaturgic) cît din felul în care se poziţionează faţă de atitudinile discursive şi situaţiile pe care le prezintă: o neutralitate asumată a perspectivei, care urmăreşte doar să expună aceste discursuri în toată enormitatea lor senină, fără a le comenta sau a le prezenta într-un context mai larg. Spectatorul e lăsat să-şi tragă propriile concluzii: aş zice că pentru un privitor nedotat cu puternice convingeri religios-tradiţionaliste (dar selecţia „naturală“ de public l-ar aduce cu greu pe acesta la o producţie de teatru independent), acumularea de certitudini şi misticoidisme (maternitatea care te vindecă de cancer) despre rolul exclusiv matern al femeii pe faţa pămîntului e un mecanism retoric programat să provoace revoltă. Asta, deşi nu există nici un climax şi nici vreun final cathartic („finalul“ e, în fapt, extrareprezentaţional: discuţia cu publicul postspectacol; mă întreb dacă Pentru că meriţi şi-ar păstra forţa retorică în absenţa acestor discuţii), doar un continuum în care se amestecă forme de definire a femeii ca mamă, în ochii unor bărbaţi, şi idealizări compensatorii ale maternităţii, din partea unor femei. Orice pericol al spargerii bulei de fericire e atent evitat – deşi pîndeşte la colţ.” Iulia Popovici – Corpul femeii ca teren de ocupație, Observatorul Cultural, nr. 788.

“Bogdan Georgescu alege să structureze dramaturgic mai multe texte, unele din presă, altele din timpul consilierilor acordate de diferite asociaţii femeilor care doreau să facă avort. Dramaturgia spectacolului permite mai multe perechi de elemente de presiune. Un astfel de binom este bărbaţi-femei (mame). Mentalitatea patriarhală din societatea românească se afirmă răspicat în articole de presă semnate de bărbaţi, inclusiv de medici. Misoginismul, plasarea femeii strict în zona casnică, reducerea identităţii sale la postura de mamă se regăsesc constant în discursul public. Georgescu propune cîteva exemple, unele care maschează sub buna intenţie sau grija faţă de femeie o gîndire conservatoare nocivă. În discuţiile post-spectacol, regizorul remarca faptul că această scanare a mentalului masculin din România anului 2015 este singura parte din spectacol care nu a produs reacţii în public. Cred că motivul este unul simplu: asemenea discursuri retrograde sînt atît de frecvente încît ele constituie o regulă, nu o excepţie, astfel că nu mai intrigă pe nimeni.” – Oana Stoica – Despre natura corectă a lucrurilor, Dilema Veche, nr. 604.

“Arta activă este forma de artă generată de ȋntâlnirea dintre membrii unei comunităţi şi artiştii care propun comunităţii respective posibilitatea de reprezentare prin acțiuni comunitare și produse artistice. Arta activă este forma de artă care are ca resursă dorinţa de a fi ȋmpreună cu alţi oameni, de a schimba poveşti şi experienţe, curiozitatea şi nevoia de a descoperi mereu noi mijloace, noi tehnici şi perspective. Arta activă porneşte din observaţie şi intuiţie. Oricine poate crea şi are dreptul de a se reprezenta prin artă, scopul artiştilor implicați fiind sprijinul, ȋncurajarea şi punerea la dispoziție a tehnicilor cunoscute de ei acelor oameni care aleg să se implice. Important pentru arta activă ȋn acest tip de proces creativ este grija unuia faţă de celălalt, dorinţa de a fi ȋmpreună cu ceilalţi şi estomparea diferențelor de orice fel, a pornirilor generate de orgoliu, anihilarea nevoii de a crea ierarhii şi a nevoii de putere. Toate acestea au scopul de a dezvălui opera de artă din fiecare om implicat și armonizarea lui în relație cu ceilalți și cu elementele ce dau identitate comunității de care aparține, pentru a transforma viața de zi cu zi într-o operă de artă colectivă.” Bogdan Georgescu

Platforma de Teatru Politic 2015 este un proiect teatral și educațional care își propune să arhiveze, să documenteze și să dezbată, prin intermediul unor spectacole de teatru și ateliere, istorii marginalizate și ignorate adesea de sisteme care își produc propriile narațiuni de legitimare, pentru a-și justifica pactul cu „istoria convenabilă”.

Intrarea la toate spectacolele și evenimentele din cadrul Platformei de Teatru Politic va fi gratuită și toate evenimentele vor include discuții cu publicul.

Platforma de Teatru Politic 2015 este un proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României (www.eeagrants.org, www.fonduri- diversitate.rowww.artapolitica.ro/platforma2015).

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



8 comments
  • 1

    O mizerie. Iustina Ionescu este de fapt sustinatoare a miscarii LGBT, nu are nicio legatura cu drepturile omului.

    Iar “Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice” este de fapt un ONG amarat, al lui Buhuceanu, seful Accept.

    Sictir.

  • 2

    Sincer, nu inteleg ce le mana in lupta pe femeile astea. Probabil niste traume strict personale. Niciodata nu am vazut femei discriminate (facultate, mediu profesional de stat). Barbati discriminati, am vazut. Femeile domina net sanatatea, justitia, educatia…e imposibil sa le discriminezi…la proportii de un barbat la zece femei sau chiar mai mult…Ce zice tanti, sunt fantasme personale sau texte din carti de acum 100 de ani. Nici macar ideea de discriminare de gen nu exista in mediul in care ma invart eu…pe partea asta..numai liniste si pace…si intelegere…

  • 3

    Important e sa avem inima de copil, nu sa ne rafuim pentru orice intre noi. Suntem tara ortodoxa, avem principii morale si probleme politice si face fiecare ce poate si cat poate. Nu au ce cauta promovatorii urii si a imoralitatii in tara noastra, care e atat de iubita de Dumnezeu.

  • 4

    Daca emanciparea si valoarea unei femei se masoara in cate avorturi isi permite sa faca, atunci stam foarte prost…

    Romania e intre primele tari din lume la rata avorturilor (in anii ‘90 era prima) si in multe cazuri sunt chiar barbatii care fac presiuni asupra femeii ca sa faca avorturi. Or, care e atunci miezul problemei in spectacolul de fata? care e problema?

    Am studiat in Romania si am lucrat 4 ani ca jurnalista, nu am avut nicio problema de discriminare.

    Am 30 de ani, traiesc intr-o tara vestica si mi se pare ca raporturile intre barbati si femei sunt mult mai paritare in Romania decat in vest.

    O femeie poata sa dispuna de propriul corp, dar atunci sa se limiteze la propriu, nu sa decida si pentru corpul altuia, al unui fat fara ajutor, care prinde viata in pantecul ei si e cel mai neajutorat din ecuatie.

    Repet, e trist ca “libertatea” unei femei se masoara in avorturi.

    alt prost stam cu emanciparea
    2015-11-13 15:15:51 | Raporteaza
  • 5

    Unele din fatucile astea sunt duse cu pluta rau tare. Cred ca problema este la dansa sus la “mansarda”. Eu unul(ca sunt un “un”)sunt satul de ciorba asta reincalzita prin care unele isi justifica neputintele fizice, spirituale sau intelectuale prin asa zisa “discriminare”. Nu prea vb d-ra de dublul standard pe care il accepta cu placere si complicitate. Discurs retrograd, asa cum se spune si in text, lipsit de originalitate si amestecat cu putina misandrie as zice. Nu ar recunoste in ruptul capului ca e depasita de vremuri. PS LA MAI MULTE DREPTURI..EGALE! eu as propune intai egalizarea varstei de pensionare intre barbati si femei si sa vedem reactiile.

  • 6

    Unele fac bani seriosi din asa zisele conflicte care nu exista dar sunt create artificial. Problema sunt fraierele care se duc ca oile la asemenea asa zise evenimente!

  • 7

    Este trist ce faceti…intotdeauna am dat exemplu Romania pentru modul in care este perceputa femeia, respectata si nativ situata pe primul loc in familie. Barbatul roman este educat si crescut sa respecte femeia ca pilon al familiei . Ca expat am vorbit cu multe sotii de romani care au spus acelasi lucru , ca sunt recunoscatoare pentru un sot atent care considera firesc sa ajute in casa,sa spele vasele si sa isi consulte sotia. Explicatia mea are 2 vectori: educatia de acasa si religia ortodoxa ( care este practic un cult a Mariei – teorie personala). Cred ca nu este decat un mod de a crea false probleme pentru a atrage atentia..si alte lucruri materiale.

  • 8

    Chiar intereseaza pe cineva care este parerea unor creaturi LGBT (femei care nu vor avea niciodata un copil) despre nastere?

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Pandora’s, platforma feminină de comentarii, bloguri şi opinii REALITATEA.NET
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!