RSS Feed

Cum să fie altfel?!

vezi toate articolele de
01 Feb 2012 la 00:41 58 comentarii 3564 vizualizari.

Poate vă mai amintiți de programul ”Școala altfel”, propus de ministrul Funeriu la finele anului trecut școlar. Dacă nu, îl găsiți aici. Nu mai este mult și el va fi pus în practică, în săptămâna 2-6 aprilie 2012. Câteva zile în care se vor organiza activități extracurriculare și extrașcolare. O fi ea o săptămână ca-n vacanță, dar tot la școală e…

Azi am fost la o ședință cu părinții (pentru frate-meu, nu pentru un alt copil) și s-a discutat marea problemă a absenteismului, care se preconizează că se va înregistra în săptămâna cu pricina, când copiii se cred, de regulă, în vacanță. Și ar trata ca superflue aceste activități, menite să ”pună în valoare capacitățile și talentele acestora în varii domenii”.  Sigur, controalele se vor înmulți în perioada respectivă, de unde și teama profesorilor în ceea ce privește această discuție.

Eu nu înțeleg de ce au hotărât să pună tot în perioada 2-6 aprilie fazele naționale ale olimpiadelor școlare. Indiferent de numărul celor care s-au calificat la concurs dintr-o școală anume, cred că au și aceștia dreptul să participe alături de alți colegi la variate activități desfășurate în cadrul programului ”Școala altfel”. Totuși, poate nu sunt mulți acei copii care vor ajunge la fazele naționale ale Olimpiadelor (vezi rezultate bac 2011).

Cică pentru elaborarea programului în primul semestru ar fi trebuit să se țină cont și de propunerile elevilor. Oare? Rămâne de văzut localul unde se vor desfășura activitățile, și apoi să ghicim dacă s-au implicat ori ba elevii. Ba și părinții au dreptul să propună eventuale subiecte… Oare câți știu asta?

Absențele se vor trece în rubrica Purtare. Drastic! O să se înmulțească copiii predispuși la comportament mai puțin social, dacă se pune așa problema…

Unii vor dansa (nu la ore), alții vor juca teatru și unii … vor rămâne tot la lecții – afișate, aparent, în altă formă. La anumite școli se vor organiza excursii (acele vizite de studii), pe banii copiilor -clar, și cei care nu-și vor permite să-și finanțeze tabăra oare în ce mod își vor pune în valoare talentele?

Încă puțin și o să vedem ce-o să iasă!

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



58 comments
  • 1

    Proasta mai esti pisi..

    alt Anti Nationalist
    2012-02-01 01:21:38 | Raporteaza
  • 2

    Antiiiiiiii!

  • 3

    Moiiiiiş, scriiiiiie şi tu copiiiiii cu toţiiiiii iiiiii. Aşa la miiiiişto ca să credem noiiiii că ştiii să scriii.

    Superflue ăsta îmiiiiii amiiiiinteşte de … deliiiiiberatu lu mătuşe-mea!

  • 4

    Ma bucur sa aud ca exista si in Romania asa ceva. In America se face asa ceva, da doar pt 2 zile. De obicei e mare harababura si nu prea functioneaza. Dar spre deosebire de Ro, in state, pe langa clasele de baza esti obligat sa iti alegi o clasa in care sa inveti o activitate extracurriculara, si elevii din placere de multe ori aleg doua. De cele mai multe ori isi dedica majoritatea tipului de dupa scoala , incercand sa devina maestrii ai acelei activitati. Prin toata chestia asa se promoveaza sa nu te axezi doar pe un singur lucru in viata, ci sa explorezi toate oportunitatile.

  • 5

    Doamne fereşte! eu nu-mi las copiii la “local”! sau ai vrut să zici “locaţie”? :roll:

  • 6

    Care o fi legătura între rezultatele de la BAC şi numărul celor de la olimpiadă, nu ştiu.

    În general, la fazele naţionale ajung cam 2-3 copii la o materie din fiecare judeţ. Începând cu clasa a şaptea, parcă.

    În rest, desigur, tu ai dreptate, situaţia e de-a dreptul dramatică. Copiilor li se vor pune absenţe, unii vor dezvolta comportamente antisociale, se vor apuca de etnobotanice, de sex, doamne-apără! Va fi o săptămână de dezmăţ! Iar profesorii vor pune absenţe DRASTIC, nu ca până acum, nedrastic.

    Andreea, nici “locaţie” nu era corect.

    Oricum, nu ştiu cum stai aşa de liniştită.

  • 7

    hai, Nora, chiar nu era corect?! :roll: nu se poaaaate…

    (cine e liniştită?)

  • 8

    Tu! Cum cine?! N-auzi că vine o săptămână marcantă, traumatizantă pentru copii?

  • 9

    Cred ca dupa parerea mea, corect ar fi fost “locul unde se vor desfasura…”. Locatia poate fi una de coordonate sau de gestiune, daca mai tin eu bine minte limba romana.

  • 10

    mulţumim frumos, Rudolf!

    ah, Nora, nu cred. copiii mei sînt obişnuiţi cu vicisitudinile vieţii. o să treacă şi de hopul ăsta, cu ajutorul ciobanului din “Mioriţa”…

  • 11

    Ce? Ce?! Cine zice asta?! :roll:

    Eu am visat piersici în pielea goală. E de rău? :roll:

  • 12

    Ha?

  • 13

    Tu, cu săptămâna aia marcantă, traumatizantă.

    Cine o prezice? :roll:

  • 14

    Piersicile is bilutele inspre care visezi. Suptila cum esti.. nu ai putut visa numai piersici si nu banane.

  • 15

    Apropo de asta: A dangerous Method (2011)

  • 16

    Preacinstita autoare. Nu vezi, copiii dezvoltă “comportament mai puţin social” (:lol:), profesorii se tem de controale, panică şi spaimă!

  • 17

    ruşine! fata asta vorbeşte despre lucruri “grele” şi venirăţi voi repede cu imposibila uşurătate a fiinţelor voastre!

  • 18

    Scuze. Văzui în admin şi crezui că e o discuţie dedesubtică. Nu fusei atentă. Încă o dată, scuze.

  • 19

    :lol:

    Discuţie dedesubtică? Aici e totul străveziu! Dedesubturile sunt totuna cu deasuprele.

  • 20

    E aşa insuportabilă uşurătatea noastră, Andreea? :P

  • 21

    eşti scuzată. acum spune: cum crezi că veţi face faţă, tu şi copila ta, acestei provocări?!

  • 22

    Bă, deci dialogurile voastre sunt aşa … cam superflue, fraierilor!

  • 23

    Nu ştiu. O întreb diseară. Să decidă ea. Dar care era provocarea? :roll:

  • 24

    masculinul e “superflui”? bărbaţi superflui?

  • 25

    Mie mi-a venit dor de fata aia care scria despre furnici şi parcuri publice.

  • 26

    mie mi-au îngheţat picioarele. şi mi-e foame. :(

  • 27

    Păi, atunci, mănâncă, ce te ţine?!

  • 28

    Buna, Maria!

    Te intreb in cel mai politicos mod posibil. Chiar iti e atat de greu sa te opresti din scris? Scrii ce-ti vine, scrii aiurea si de fapt nu scrii nimic. Nu ai talent, textul tau nu are logica, nu are substanta. Nici macar autobiografie nu e. Scrii franturi de idei. Ai simtit vreodata jena citind textul cuiva, prin prisma penibilitatii in care s-ar fi aflat respectvul? Asta simt eu si cu siguranta nu sunt singurul. Cu respect.

  • 29

    Foarte tari comentariile :)

  • 30

    a citit cineva punctul 11 din program? mie mi se pare haios. serios. Proiectele se pot organiza și în consorțiile școlare, în parteneriat inclusiv cu jandameria si politia, wow! stiti de cine depinde ce vor face copiii la scoala in saptamana respectiva? Pai de consiliul de administrație al unității de învățământ, adica: director, director adjunct, reprezentantul consiliului local, reprezentantul primarului, reprezentanti ai parintilor, 1-5 reprezentanti ai cadrelor didactice, reprezentantul agentilor economici (poftim?!) si un reprezentant al elevilor, pentru ciclul secundar superior. Mie cel mai mult imi plac tipurile si formele activitatilor care se pot organiza, le gasiti la punctul 14 si 15. implica inclusiv activitati care ar trebui sa tina de alte organisme decat cel al colectivului unei clase, de exemplu de cele pe care parintii elevilor le platesc ptr exact astfel de munci, sa zicem – ecologice :) Imi pare rau s-o spun, nu e ceva cu care ma mandresc dar n-am fost cel mai disciplinat elev din scoala. invatam bine dar cand venea vorba sa strang paducele, melci, musetel si macese nu eram deloc cooperanta. nu ca nu-mi placea activitatea in sine, doar parea o joaca ci ptr ca nu mi se parea normal sa fiu obligata sa o fac. eu am mai spu, ma repet, nu poti sa faci bine cu bata. poate la oras se vor organiza excursii de cercetare, nu contest, in mediul rural sau in oraselele mici spre minuscule – bau, ca sa zic asa. nu stiu cati dintre voi ati prins dar mie toata schema mi se pare ca seamana al naibii de bine cu PRACTICA de mai demult. n-am prins-o in intregime insa am un frate care a prins-o si doi parinti profesori care culegeau si ei struguri, sfecla si porumb, alaturi de elevi, in folosul – nu-i asa? – inspectoratelor scolare care faceau p…pieptul – sa zicem – mare – in fata autoritatii supreme. tare ma tem ca toate actiunile astea, cel putin in mediul rural, se vor transforma in actiuni de colectare si reciclare ale deseurilor de prin zona. nu e neaparat un lucru rau insa daca as avea un copil caruia ii e sila sa stranga peturi, pungi si hartie igienica (si care de altfel nici nu le arunca asa, la intamplare) si cineva i-ar da nota pentru asta, deci media lui generala ar depinde de cat presteaza in saptamana respectiva, cu siguranta as muri cu respectivul de gat.

    Dora Constantinovici
    2012-02-02 02:03:32 | Raporteaza
  • 31

    @andreea: apropo de cuvantul local – cel mult discutat: LOCÁL,(spec.) restaurant, bodegă uite aici: dexonline.ro/de../

    Dora Constantinovici
    2012-02-02 02:10:16 | Raporteaza
  • 32

    @cosa vostra: dar tu nu te simti penibil sa imprumuti pana si pseudonimul? :) .Chiar asa lipsa de imaginatie.In rest ai dreptate: sa fie pedepsiti aia care te obliga sa citesti (a cata oara :) ) texte de autori care nu-ti plac.Rusine sa le fie.De scris scrii frumos, mai mananci cate o litera dar e ok.Tu sa nu te opresti din comentat, ar fi pacat pentru umanitate.Baga mare. @dora: sincer, nu am citit programul, dar nu cred ca sunt singurul de pe aici care nu l-a citit :)

  • 33

    @ cosa, vezi ca ti-a luat unul juma’ de nume.Si numa’ ce vorbeam de legea copy-right-ului.Da’ e un dur :) . @ nora: M-am prins fetelor deci voi sunteti pe bisericute!Si unele dintre “scriitoarele” de pe aici faceti si “pertinente” comentarii colegiale.Pai asa spune fato.Sa stim si noi pe cine laudam si cu cine dam de pamant.Sa stiu si eu cu cine votez, hai ca ma dumiresc eu care cu care.Dora tu cu cine esti?Dar tu Florentina? Tot cu “colegele” voastre astea? Mois, eu zic sa te pui bine cu harpiile ca altfel sunt calare pe tine :) .Ptiu bata va norocul si frumoase si inteligente.

  • 34

    Dora, adunatul peturilor de pe camp dezvolta constiinta sociala si civica a viitorului adult. Lipsa acesteia face ca acum sa fie campurile pline de gunoaie si asta numai din cauza lipsei unor asemenea programe sau din cauza ca aceste ore nu au fost luate in serios.

    Deci, nu e important ca tu ca elev prestezi o munca pe care ar trebui, teoretic, s-o faca altii, ci faptul ca pe viitor nu o sa mai arunci gunoaie pe unde te taie capul. Da, stiu, dumneavoastra nu aruncati… :)

  • 35

    Si daca permiteti as mai vrea sa adaug ceva. Menirea scolii nu este sa faca ceva ce-i place elevului ci ce ii este folositor lui si societatii. Dupa aceea intervine talentul si chemarea unui dascal, de a imbraca activitatea trebuincioasa in haine atragatoare pentru copil. Asta e greu dar frumos.

  • 36

    Dora,

    tu crezi că eu n-am auzit de “localul şcolii” şi alte asemenea ziceri?

    problema cu mine este că eu sînt o mare beţivancă şi primul lucru la care mă gîndesc este o cîrciumioaaaaaaarăăăă, la şoseaaaaaa… :lol:

  • 37

    Dora: da, e tragic. Eu am zis mai de sus. Extrem de îngrijorător.

    E şi mai naşpa să preiei trunchiat. Poliţia şi jandarmeria sunt doar nişte sugestii, dintr-o listă lungă. Şi oricum ce-i aşa grav să vină ăia să-i înveţe tot felul de lucruri pe copii?

    Ah, şi eu am citit acolo că propunerile vin de la copii, părinţi, profesori, consiliul de administraţie aprobând sau nu. Nu e totuna cu ce spui tu.

    Iar activităţile posibile sunt multe şi variate. Tu te-ai concentrat părtinitor pe cele de ecologizare. Care nici măcar nu mi se par atât de grave.

    Unde ai găsit tu menţiunea referitoare la note?

    Iar cu “localul” ăla, pe bune, tu vorbeşti serios? :lol:

    Laurenţiu, Marian, Mirela: prostovane, iar te-ai triplat pe aici? :lol:

  • 38

    @Nora: despre note si notare citisem in pdf-ul programului pe undeva…ti-as da exact citatul dar pe calculatorul pe care scriu acum n-am aplicatia… nu preluasem trunchiat, link-ul exista, fiecare poate sa decida ce e important si ce nu, mie asta mi-a atras atentia. eu interpretez programul din punct de vedere al unui elev din mediul rural, acolo lucrurile niciodata nu sunt pictate in roz, iti spun asta din proprie experienta, m-as mira sa se fi schimbat ceva de cand am terminat eu scoala, din pacate… eu nu spun ca sunt daunatoare activitatile de ecologizare, spun doar ca am senzatia ca se vor realiza in mai mult de 50% dintre scoli in lipsa de alte idei, uite, asteptam pana in aprilie si numaram apoi cate scoli au strans gunoaiele si cate au fost implicate in alte activitati tot nu inteleg care e problema cu localul, zau, poate sunt eu batuta-n cap, cuvantul asta se foloseste foarte des in zona mea si din cate am observat nu e gresit…

    Dora Constantinovici
    2012-02-02 13:10:35 | Raporteaza
  • 39

    Acelaşi pdf l-am citit şi eu. Nu am găsit nicio menţiune la notare. Se pun absenţe doar. În plus, ca să poată da note, la ce materie va apărea nota respectivă?

    Nu e nimic în neregulă. E doar preţios, ridicol şi neadecvat în context. Nici cu “meandrele concretului” nu era nimic în neregulă. Plus că fraza se vrea ironică, dar nu prea e clar în capul cui se sparge ironia. Până la clarificări ulterioare, mie mi se pare că în capul autoarei.

    Şi dacă s-ar duce toţi la strâns gunoaie, tot nu văd marea tragedie. O zici de parcă i-ar maltrata cineva. Ah, uite, la “Let’s Do It, Romania”, am văzut copii de la mai multe şcoli. Veniseră cu clasa şi dirigintele din proprie iniţiativă. Mi s-au părut vrednici de toată lauda şi nu păreau deloc oprimaţi.

    Ca idee, mie-mi place programul ăsta.

  • 40

    @Nora: e foarte bine sa mearga din proprie initiativa, laudabil, extraordinar, cum vrei tu. cand insa ii duce cineva doar ca sa mai bifeze o activitate scolara nu mi se pare la fel de OK, ma rog, din punctul meu de vedere, acuma, na, nu sunt eu cea mai in masura sa ma pronunt ptr ca n-am copii. stii, pana la urma nici nu e vorba de stransul deseurilor in sine ci de faptul ca scolile in care parintii elevilor sunt mai potenti financiar vor organiza activitati haioase si interesante iar scolile cu elevi mai saracuti ii vor scoate pe acestia la strans gunoiul. repet, este doar o presupunere, doamne da sa n-am dreptate.

    Maria mai are timp sa invete, ma gandesc… :)

    Dora Constantinovici
    2012-02-02 14:01:38 | Raporteaza
  • 41

    Iar nu vă pricepeţi!

  • 42

    Dora, ţie ţi-e frică rău de drobul de sare, nu?

    Hai să aşteptăm să se facă aprilie. Între timp, vorbii cu sora mea la telefon – e profesoară – şi o întrebai şi de faza cu notele, şi ce părere are. Nu se dau note, ca idee i se pare bună, zilele astea discută la şcoală ce fel de activităţi vor avea.

    Iar referitor la faza cu copiii cu părinţi înstăriţi etc, ce să zic? Nicio noutate. Şi când eram eu în şcoală, unii erau bine îmbrăcaţi, alţii, nu, unii se duceau la mare în Grecia, alţii la Eforie, na! Unii făceau banchetul la Predeal, alţii la Căminul Cultural. Ce vrei acum, aşa e viaţa asta crudă! :lol:

  • 43

    @Nora: stiu, viata e foarte cruda :) ce sa fac daca nu ma pot resemna?! :) cred ca e vinovata si vremea de afara, sunt mai negativa decat de obicei.

    Dora Constantinovici
    2012-02-02 14:18:42 | Raporteaza
  • 44

    Negativistă, Dora, negativistă!

  • 45

    @Cosa: :) na ca am facut-o! ptui! negativista, da.

    Dora Constantinovici
    2012-02-02 14:47:46 | Raporteaza
  • 46

    scolile si elevii rezolvati prin CSR … simplu dar lenea e mare… dormiti romani ….

  • 47

    Nu, prostovane. Nu-ţi mai aloca nume care nu-ţi aparţin. Prostia ta e unică, inimitabilă şi “străluceşte” de sub orice nume (că e Mircea, Mirela, Marian). ;) E clar pentru toţi, nu-ţi mai lipi singur pene pe fund. Te autodenunţi, pisi.

    Acum văd că ai şi veleităţi de mama omida, mafaldo!

    “poţi fi”, nu “poţi fii”, agramatule. Un program de-ăsta ţi-ar prinde bine şi ţie. Se vede că şcoala a dat chix în cazul tău. Ai nevoie de recuperare. Urgent. Interesant să-şi dea cu părerea unul pentru care şi “Ana are mere” presupune dificultăţi insurmontabile.

  • 48

    @nora: auzi isteato te-am intrebat daca ai copii la scoala, stiu ca tu te pricepi la toate inclusiv la cum sa ne educam copii. :) .Stiu ca ai hemoroizi intelectuali si ar trebui sa-ti dai seama la cat de bun e un program fara sa-l testezi ca prostu’ pe pielea ta.Habar nu ai!Esti total rupta de realitate, unde dracu traiesti?Si vezi ca Mafalda e nume propriu, se scrie cu M mare, exact ca si Ana, mare grija la gramatica daca tot dai sfaturi :) .

  • 49

    E clar. Eşti fără speranţă. Poţi să faci oricâte tumbe vrei, să te mutilezi pe aici în lipsă de argumente la orice, eu nu-ţi mai răspund. Mă plictiseşti de moarte. Nici măcar nu eşti un prostănac simpatic. Paaa!

    PS: ia că e gratuit: “a-şi da seama” cere altă prepoziţie, nu “la”. “A-şi da seama DE ceva”.

  • 50

    @nora : isteato nu mi-ai raspuns cu Mafalda!CU M MARE SE SCRIE!Iar esti total lipsita da argumente!SE VEDE CA ESTI FAN FUNERIU!BINE CA NU VEDEM CE SCRIE ALA!LUATI VA DE MANA SI DISPARETI!

  • 51

    FELICITARI! Esti cea mai tare! imi place f mult cum scrii!!!:*

  • 52

    meritocratia salveaza romania – numacalca.ro../

    alt gata cu vorbaria
    2012-02-07 14:50:35 | Raporteaza
  • 53

    ce poza frumoasa de profil ai pis

  • 54

    ATENTIE ROMANI SE UNESC HOTII VECHI CU HOTII NOI O SA TRAIM BINE

  • 55

    Hmmm …Dupa poza credeam ca e o reclama turistica pentru …Insula Pastelui !…

  • 56

    Cum sa fie altfel– – Pandora-s – Blog la feminin…

    “Totuși, poate nu sunt mulți acei copii care vor ajunge la fazele naționale ale Olimpiadelor (vezi rezultate bac 2011)” Haha….

  • 57

    in Negresti-Oas este o scoala care promoveata talente:) doar ca nu este limitat timpul, se face in fiecare zi fara a sista cursurile, conteaza profesorul nu programul

  • 58

    Cred ca esti sexi. Ce zici bem un ceiut ? :D

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Dacă mă nășteam înainte de 1990, mă nășteam aproape de Ziua Națională și poate aveam parte și de niscai arificii. Așa, 24 august 1991, rămâne doar ziua în care cei care ne-am născut, avem în comun...cel mult zodia.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!