RSS Feed

Cât de departe ai merge?

vezi toate articolele de
20 Sep 2011 la 22:11 5 comentarii 1643 vizualizari.

Să fi avut vreo 12-13 ani când a murit Pichi, un Chihuahua de al cărui deces se face vinovată întreaga familie, îndopându-l, la propriu, până la refuz. Dar nu era chip să refuzi ochii aia mari, bulbucaţi, umezi şi pofticioşi. Ţin minte că primul gând a fost să port doliu în amintirea lui… Şi l-am plâns… Vai, cât l-am mai plâns! Nici nu vroiam să mai merg la şcoală… După nici o lună, am şi uitat de el. Ne-am luat alt câine, la fel de mic, la fel de gras, şi fiecare şi-a văzut de ale lui.

Cu timpul am cunoscut câţiva oameni care cu greu şi-au revenit după dispariţia necuvântătorului. Recent, frunzărind în voie pe internet, nu mică mi-a fost mirarea să constat cât de departe pot merge stăpânii în încercarea disperată de a păstra “vie” memoria jivinelor cu care şi-au împărţit viaţa…

Spre exemplu, există oameni care se pregătesc din timp pentru momentul despărţirii, conştienţi că, mai devreme sau mai târziu, vor trece şi prin asta. Cum se iveşte ocazia, se pun pe adunat fir cu fir blana căzută de pe patruped sau rămasă ghemotoc pe cine ştie ce colţ al patului şi o pun la păstrat, în loc tainic – o adevărată comoară! După consumarea tristului eveniment, scot blana dosită, o pun în săculeţi de cârpă sau de plastic şi o cos, după pricepere, în perne de dimensiuni… să spunem variabile, pe care le strâng în braţe terapeutic, când le e dorul mai mare…

Alţii, ceva mai îndemânatici, torc blana fir şi se apucă de tricotat şosete, pulovere, bonete, răsucesc cocoloaşe din care fac coliere, brăţări, cercei… Orice ar putea să pună pe ei astfel încât să simtă animalul aproape. Aproape de piele chiar.

Forţând puţin nota, n-aş putea trece mai departe fără să amintesc de cei care, după ce-şi incinerează animăluţul, îi păstrează cenuşa într-un săculeţ pe care-l folosesc, ori de câte ori simt nevoia, tot pe post de pernă. Numai bună de îmbrăţişat.

Adepţii unui stil de viaţă mai primejdios pot apela la o metodă cât se poate de… mortală. Cum vine asta? Nimic mai simplu: se ia cenuşa animalului, se împarte în doze mici, egale, şi se foloseşte la umplut gloanţe. La momentul potrivit, se încarcă arma şi se iese la vânătoare. Se pare că această metodă de a păstra legătura cu animalul este îmbrăţişată cu succes de împătimiţii vânătorii.

Păstrând registrul, nu pot să nu-i pomenesc pe cei pentru care animalul de companie rămâne cel mai de preţ avut. Compania japoneză Lido se laudă cu o soluţie cât se poate de ingenioasă pentru a păstra amintirea preţiosului animal la fel de vie şi după moarte. Cum? Ei bine, printr-un procedeu ştiut numai de ei, transformă cenuşa necuvântătorului în diamante galbene. Ulterior, pietrele pot fi montate în bijuterii… scumpe.

Există însă şi stăpâni ceva mai puţin excentrici. De cele mai multe ori, aceştia se limitează la împodobirea trupurilor cu tatuaje care reproduc până-n cele mai mici detalii dobitoacele care le-au stat alături. Bine, fie, recunosc, mai sunt şi unii care ţin morţiş să li se amestece cerneala cu firicele de cenuşă de origine animală…

Alţii rămân la clasicele tablouri care le reproduc necuvântătorul cu o fidelitate demnă de invidiat. Şi aici poate fi adăugată niţică cenuşă, de culoare, după gustul fiecăruia. Gustul artistic.

Am păstrat pentru final ceea ce cu uşurinţă s-ar putea numi “jertfa supremă”. Atât a animalului, cât şi a… purtătorului de animal. Cică o stimată doamnă Jackie Kaufman, artistă de meserie, se ocupă cu amprentarea şi mai apoi transpunerea în silicon a nasului. Nasul animalului. Câteodată şi perniţele. Din mâinile ei se spune că ies cele mai grozave mulaje care sunt folosite, mai apoi, pentru a turna în metale mai mult sau mai puţin preţioase nasurile. Produsele finite pot fi purtate cu succes ca pandantive, cercei, brăţări… Iată!

Acum… ce să spun? Fiecare după cum îl poartă sufletul. Sau după cum îl duce capul… Eu una nu mă văd în stare de astfel de “trăiri”. Prefer amintirea clasicelor poze. :) Voi?

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



5 comments
  • 1

    Dragut ! Super :) ))Fotografiile, desigur…Mai ales ca acum le vedem de pe monitor…Acum, mai este o chestie : cate animalute iti pot deceda, in cursul propriei tale vieti ? Unul, cel mult doua, in mod normal, nu ? Dar ce te faci cu cei care au mai multe pisici ( 16 ) si 4-5 caini, in diverse locatii ?? Eiii, jale mare…Dar totul trece….Inca o data , frumos ai scris…Felicitari !

  • 2

    Ei bine,câine/cățel nu am avut,dar motan da ! Primul meu motan „Figaro” (botezul? Am tras la sorți din 5 bilețele,constând familia mea ) :D

    După 10 ani(fiind necastrat,primăvara ori toamna dispărea ptr.3/5 zile…„pisiceala” ?! Deci venea bătut și plin de zgărieturi…mânca orice și„dry food,cans meat food” dar și măncare gătită chiar carne crudă,și îi plăcea teribil zeamă de pepene roșu,o ceașcă ;)

    S-a îmbolnăvit de„peritonită”am cheltuit prin doctori o grămadă,exact când am dorit să mă duc la un alt doctor specialist,am primit telefon de la fiul meu,că Figaro a murit… :cry:

    De zile întregi îl alimentam cu forța că refuza măncare,ultima săptămănă se ascundea(își simțea moartea) dar ultima noapte„a prins putere și a sărit în patul meu, surprinsă teribil de ameliorare” ? Am realizat că venise doar să își ia„la revedere” nicidecum… :(

    Aveam în curte(propietate mare)un copac în formă de cruce(căzuse, dar rămăsese crengile atăt cât să fie o cruce imensă)…acolo am făcut groapa lui Figaro… Zile în șir venea o pisică albă,mieunând în jurul locului cu pricina…să fi fost prietena lui :roll:

    Un an întreg nu am dorit să am alt pisoi/motan…atât de mult am suferit după moartea lui…puteți râde ori nu…

  • 3

    @Seva Tudose, straşnic motan ai mai avut… Dar cam golan. :) Aporopo de motani golani, aveam la mama un model alb cu gri – Guguţă, pentru familie. Pentru ceilalţi, Mişu Gregory George. O frumuseţe de cotoi, dar împuţit… Vai, cât de împuţit era! De multe ori, mama era nevoită să-l “imobilizeze” şi să-l spele cu o cârpă înmuiată în apă şi săpun. Imediat însă după aplicarea tratamentului, putoarea sărea din balcon în grădină şi îşi continua plimbarea legănată, în căutare de pisici. Târziu se întorcea acasă, rupt de foame şi la fel de împuţit.

    Luminita Grosu
    2011-10-04 11:46:54 | Raporteaza
  • 4

    @Mihai: Of,Mihai,cat am plans cand am citit comentariul tau,intelegi ,nu trebuie sa-ti mai spun ,cat sunt de tandri,draguti,afectuosi,frumosi ,scumpi,mi-e atat de dor de Figaro al nostru…a murit pe 8 octombrie 2011 si nu-mi revin si nu-mi vine sa cred ca nu-l voi mai vedea,e sfasietor de dureros…

  • 5

    Figaro,motanul meu drag a fost prea apropiat sufletelor noastre ca sa mai dorim alt animalut,a fost un membru al familiei noastre,zi si noapte langa noi

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!